Inna a trăit o tragedie în viața personală! Tatăl ei a fost condamnat pentru moartea unui om

Publicat: 02 mart. 2020, 11:10 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Inna este, fără doar și poate, solista din România cu cea mai spectaculoasă ascensiune internațională. Artista a avut parte de sprijinul ambilor părinţi, însă cântăreaţa a dorit să o ţină mai aproape de ea doar pe mama ei. Motivul pentru care s-a distanțat de tatăl ei este însă șocant! 

Chiar dacă pe scenă radiază de fericire, Inna a trecut prin mari probleme pe plan personal. Tatăl ei a fost condamnat la închisoare pentru că a ucis un om într-un accident.

Aflat la volanul Daciei 1310, pe șoseaua Constanța – Mangalia, tatăl artistei a lovit, la ieşirea din comuna 23 August, un bărbat care mergea cu mopedul. În urma coliziunii violente, mopedul a luat foc, şoferul maşinii a murit la spital, iar Giorgic Apostoleanu a fost judecat pentru ucidere din culpă.

Polițiștii au stabilit că Apostoleanu nu a păstrat distanța regulamentară față de vehiculul aflat în față.

„Acest incident nefericit a avut loc acum doi ani. Ne pare nespus de rău de cele întâmplate. Atât eu, cât şi familia mea am suferit foarte mult la momentul respectiv. Cazul se desfăşoară în normalitate, conform legilor din România“, a fost declaraţia Innei pentru Adevărul.

Inna, alături de mama sa la Bucureşti

În prezent, Inna o ține aproape pe mama ei, a mutat-o la București, unde i-a cumpărat o casă cu grădină și o ia deseori cu ea în turnee. Și cu tatăl are o relație foarte bună, însă bărbatul a decis să rămână să locuiască în Neptun, în apartamentul cu trei camere al familiei, acolo unde Inna doar visa că va ajunge un star internațional.

Cum a ajuns cunoscută

Drumul spre succes nu a fost presărat numai cu flori, ci și cu multă muncă, iar norocul și inspirația au contribuit major la celebritatea de care se bucură astăzi artista.

„Mi-a fost greu când am început primul meu proiect muzical, „Alessandra“, un proiect pop-rock de care eram încântată, însă care nu a avut succesul la care ne așteptam atât eu, cât și managerul meu. Ulterior, am lansat piesa „Hot“ sub numele INNA și lucrurile s-au schimbat fundamental în viața mea. Nu eram deloc pregătită, nu mă așteptam la nimic din ce a urmat: concerte în toată România, apoi în Europa, filmări, interviuri, multe călătorii, un program extrem de încărcat și strict. Am gestionat tot ce mi s-a întâmplat cu ajutorul echipei mele, care a fost alături de mine, cu sprijinul familiei și al prietenilor, cu iubirea și susținerea fanilor”, a povestit Inna, într-un interviu pentru revista Viva.

Publicat: 02 mart. 2020, 11:10 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×